Pe la sfarsitul lunii februarie am fost destul de aglomerata si am zis ca raspund unor comentarii in cadrul unor articole. Erau si cateva intrebari practice, de care ma voi ocupa saptamanile care vin deoarece necesita documentare. Am zis sa incep cu o non-intrebare; in cadrul comentariul aparea „Ar trebui sa lăsăm natura sa-si facă treaba, să imbatranim frumos si natural.„, comentariu cu care eu nu am rezonat. Mi-am dat seama ca vreau sa vorbesc despre acest subiect, sa imi zic parerea (e doar o parerea, nu e vreo minune, teorie, adevar etc).
Si apoi m-am blocat. Deoarece m-am tot gandit. Sa fiu coerenta, cum sa structurez, cat ar trebui sa zic etc. Si nu mi-am gasit locul, asa ca acum scriu fara vreo directie si sper sa va prezint cat mai ok parerea mea. Nici nu stiu de unde sa incep…
Natura nu mai este ce a fost acum 100 de ani, sa nu mai vbim de acum 500 -1000-100000 de ani. Modificarile sunt atat de mari incat nici nu cred ca ne dam seama, iar aceasta suprapopulare a pamantului de oameni, atatea specii de animale care au disparut si care sunt pe cale sa dispara, atata poluare si lista poate continua, mi se pare ca au dezechilibrat natura.
Vorbesc de faptul ca plantele si animalele nu mai au atatea vitamine si nutrienti ca acum cateva mii de ani, pamantul e suprafolosit si incarcat cu tot felul de chimicale. Vorbim despre pestii pe care ii mancam si in care se gasesc microparticule de plastic. Vorbim de poluarea care a facut ditamai gaura in stratul de ozon, care era intact si ne apara foarte bine de razele UVA si UVB. Gaura aceea in stratul de ozon nu e naturala. Bunicii nostri au trait cel putin jumatate de viata nefiind expusi acelor raze, generatia mea a prins acele raze din prima zi. Si da, ele modifica ADN-ul celular al pielii. Or cand esti tanar, organele nu sunt dezvoltate, iar faptul ca ele trebuie sa lupte cu alti factori – poluare, raze UVA+UVB, mancare slab calitativa etc – nu ii face viata mai usoara.
Eu nu mai gandesc ca aceasta este o natura frumoasa, ci mai degraba o natura cat mai chinuita de noi si care cumva se intoarce impotriva noastra, nu pentru ca asta isi doreste, ci pentru ca „cum iti asterni, asa dormi”. Pentru ca nu stim sa o respectam, sa ii oferim spatiu si protectie. Da, exista parcurile naturale, paduri virgine, dar nici acele spatii (oricum prea putine) nu duc lipsa de amprenta umana.
In acest context mi-e greu sa accept sa imbatranesc „natural” si voi face ce voi putea sa ma simt eu bine in pielea mea. Fiecare om isi impune propria limita, pana unde este ok si de unde mai departe inceteaza sa mai fie ok/”natural”. Unii pot fi acord cu vaccinarea, altii vor numai sa tina o dieta paleo/vegana/etc, altii vor pune retinol pe fata, altii nu vor face nimic, iar altii isi vor bate joc de corp. Mie mi se pare natural ca in aceasta era in care traiesc sa ma informez si sa imi ajut organismul cat mai bine posibil, fara sa ajuns sa ma stresez si mai mult din aceasta cauza.
Am trecut prin faza in care am luat blogul pasagerei de bun si atat; gen cam ca o biblie. Am trecut si prin faza in care ma simteam vinovata ca nu ma trezeam mai devreme sa imi pun spf pe fata sau ca nu respect rutina ad literam. Acum sunt in faza in care stiu ce poate ajuta tenul, stiu ca lucruri/studii noi apar constant si ideal ar fi sa tin pasul cu ele, respect cateva principii de baza (curatare dimineata si seara, spf ziua) si ma rasfat cu altele cand simt nevoia/am chef (retinol, acid hialuronic, exfoliantii chimici etc).
Si asa am facut incet trecerea catre al doilea punct: ACUM. Eu sunt un om al planificarii, dar va zic ca doar pe un singur lucru ne putem baza: ACUM. Viitorul este un vis frumos, dar nu traim in el, nu ne putem baza pe el. Important este ca eu sa fiu ok cu mine acum, iar asta include si faptul ca eu sa ma iubesc pe mine, sa ma simt bine in pielea mea. Iar daca 20 de minute in plus de ingrijire cu cateva chimicale benefice (in plus, caci in mod clar traim in epoca chimicalelor, fie ca vrem sau nu) ma face sa ma simt mai bine, atunci asta voi face. Viitorul poate sa dispara mult prea brusc, iar Cu ultima suflare de Paul Kalanithi nu a facut decat sa imi aduca aminte acest lucru.
Este posibil ca peste 10 ani sa apara un studiu care va spune ca folosirea retinolului in cosmetica a facut mai mult rau decat bine. Daar… oamenii trebuie sa moara si ei de ceva, iar daca eu acum am crezut ca fac bine, am fost multumita de efecte, nu o sa imi para rau. Nu ma pot ascunde intr-o bula in care sa stau si sa nu mai fac nimic. Si aici, vreau sa mai adaug ceva: bloggerii sunt si ei oameni, si ei gresesc. Pana si cercetatorii gresesc, dar nu ii putem codamna. Dar mai ales, Internetul greseste. Sunt oameni care vin si isi spun parerea ca si cum ar fi un adevar absolut (probabil si eu); fiecare trebuie sa treaca asta printr-un filtru propriu. Iar daca un site se numeste „doctorspecialist.ro” nu il face mai demn de luat in seama sau mai putin pasibil la greseli.
Da exfoliantii chimici, retinolul ajuta mult, dar sensibilizeaza tenul si are nevoie de protectie; dar in mod similar se intampla si cu antibioticele, vaccinurile, chiar si cu banala murdarie, care imunizeaza si cateodata da in boli mai nasoale. Nu cred ca exista lucruri bune in proportie 100% (exista lucruri 100% rele). De ce? Nu stiu. Poate ca omul nu e facut sa tolereze prea bine excesele, poate are nevoie de diversitate.
Si aici vreau sa fac o recomandare: Sapiens. Scurta istorie a omenirii de Yuval Noah Harari. Cartea aceasta mi-a schimbat putin felul in care vad omenirea, evolutia ei si impactul ei asupra naturii.
Si acum ajung la cea din urma parte: imbatranirea. Suna foarte bine pentru oamenii care nu cred ca vor apuca sa se vada albi in cap, dar majoritatea fug de batranete. Si cand ma refer batranete, nu ma refer la trecerea anilor.
Trecerea anilor e probabil frumoasa, imbatranirea nu. „A imbatrani frumos” este o iluzie. Nu exista batran care sa nu se planga de oase, de oboseala precoce, de faptul ca corpul a obosit. De boala. Si nu, nu cred ca exista ceva demn si frumos in boala sau moarte.
Nu zic ca nu poti imbatrani avand o stare fizica si mintala buna, prin alimentatie, miscare, relaxare; dar, in general, cea mai buna stare a noastra e cea prezenta. Corpul se uzeaza.
Acum doi ani am facut operatie la genunchi si apoi recuperare vreo 6 luni. Majoritatea persoanelor de la recuperare erau batrani, care incercau sa isi revina. Iar in majoritatea cazurilor sedentarismul isi spusese cuvantul. Muschii se atrofiasera si la o cazatura, nu a mai avut cine sa tina oasele in incheietura. Ei nu mai visau la o recuperare completa.
Si eu mi-am iubit bunicii si le-am iubit fiecare rid care arata ingrijorarea, dragostea, munca, truda, dar cred ca exista si alte moduri in care iti poti arata sentimentele. Ridurile acelea le iubim la bunica, dar ne plac cand le vedem pe un strain? Ne vrem mama sa arate asa? Cand a facut mama 40 ani cred am auzit-o pentru prima oara ca e batrana. Nu stiu daca aceasta e conceptia intregii sale generatii, dar faptul ca aveai o casa, un sot, copii si o slujba la varsta aceea era de ajuns. Ca viata aia la limita, fusese traita cumva; iar acum totul era molcom. Ca nu mai faci anumite lucruri, ca esti batran. Apare un sentiment de resemnare in fata fortelor tot mai limitate, cu care nu rezonez. Nu zic ca e cazul sa ne fortam organismul prea mult, dar nici sa ne dam prea usor batuti.
Am vazut femei de 60 de ani in Paris alergand prin parc, aratand mai bine ca unele fete de 20 de ani si degajand o tona de energie pozitiva si pofta de viata. Eu prefer sa arat a acea frantuzoica, care nu e doborata de vant si nici de greutati. Nu stiu daca asa voi fi sau voi apuca sa prind „batranetea”, dar acela e idealul meu.
Ultima chestie pe care vreau sa o mentionez. Raportul Hite de Shere Hite. Acest raport aparut prima data in anii 70 cand a schimbat complet perceptia asupra sexualitatii feminine: orgasm, masturbare, sexualitate, relatii. Eu am citit ultima varianta, cea din 2004. Si trebuie sa recunosc ca a fost o lectura pe alocuri foarte plictisitoare, dar si iarasi mi-a schimbat viziunea. Toata viata de pana acum si trebuie sa recunosc ca am trait cam mult, am perceput menopauza ca pe un apus al vietii sexuale. Daca nu complet, apai in mare parte, un fel de moartea pasiunii. Or fix aceasta carte spune ca de fapt, fiziologic vorbind, femeile ar fi predispuse hormonal catre a avea mai mult chef de sex la menopauza. Asta daca nu intervine indoctrinarea cum ca gata, copii nu mai faci, in mod automat nici sex.
Poate ca ne sunt dragii batranii, poate ne e mila de ei, dar nu cred ca vrem sa fim noi in locul lor, eu cel putin nu.
Concluzia? Eu vreau sa imi traiesc anii bine, fericita, lipsita de stres, in cea mai buna forma a mea de acum, tinand cont de raportul efort/efect. Nu vreau sa imbatranesc in sensul bunicii. Cat despre natura, daca vrem sa vorbim la nivel teoretic, orice lucru in natura are o compozitie chimica, iar de cele bune ma voi folosi. 🙂
PS: aceasta este doar o parere.
syaro's notes 